DRAGOBETELE SAU SARBATOAREA DRAGOSTEI Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, în special cei tineri, tineau sau făceau Dragobetele. Potrivit traditiei Dragobetele era "o zi frumoasă pentru băietii si fetele mari, ba chiar si pentru bărbatii si femeile tinere." Dimineata devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare si, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă, se iesea afară din sat, băietii adunând lemne pentru foc iar fetele culegând flori de primăvară, flori folosite apoi în descântecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, pastrată cu mare grijă, avea proprietăti magice, spunându-se că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase si mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt si fragi, se folosea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se atunci când Dragobetele se tinea în luna martie. Fetele, cum simteau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior si fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefatând logodnele adevărate. Dragobetele era închipuit ca un flăcău voinic, puternic, frumos si tare iubitor,el ocrotea si purta noroc îndăagostitilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc. Originea acestei sărbători este în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător, pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităti ale naturii si dragostei. Ei bine, românii numeau sărbătoarea Dragobetele s"i Logodnicul Păsărilor", spunând că acum acestea se împerechează si îsi fac cuib, de la păsări obiceiul fiind preluat si de către oameni. Motivatiile preluării erau profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc "pasăre" însemnând chiar "mesaj al cerului".
